1977. În Cehoslovacia apare Charta ‘77, o “nebunie-tâmpenie-porcărie“, ceva cu comunism cu faţă umană, respectarea drepturilor omului…şi multă “abureală” din asta inutilă. Adică cine eşti tu, tovarăşe, să spui că Partidul, mă scuzaţi, PARTIDUL nu-ţi respectă drepturile?!
În România se pregăteşte o scrisoare de solidaritate: scriitorul Paul Goma şi alţi apropiaţi îndeamnă prin diferite căi doritorii să semneze documentul. P.G., soţ al Anei, tatăl lui Filip şi stăpânul lui Goofy(un cocker spaniel) ţine lista semnatarilor în apartamentul său din Bucureşti, Drumul Taberei. Timp de câteva săptămâni bune, la uşa acestuia se perindă tot felul de cetăţeni şi tovarăşi care vin să semneze. Nu durează mult, iar Securitatea intră pe fir în toată splendoarea capacităţilor ei de desfăşurare…
Trebuie să mărturisesc că nu m-am apucat de acest volum cu setea şi curiozitatea cu care începi de multe ori o lectură dorită, căutată. Am descoperit-o în biblioteca unui prieten şi neavând altceva mai bun de citit am împrumutat-o.
Locuiesc la 3 minute de mers pe jos de fostul apartament al familiei Goma de pe strada Compozitorilor 10. Am un bun prieten în respectivul bloc şi nu o dată am trecut pe scări prin faţa uşii de la etajul 3, unde se petrece mare parte din acţiunea cărţii. Vă spun asta pentru că la venerabila vârstă de 19 ani nu am trăit cartele, cozi la lapte, turnătorie, bună-ziua-tovarăşe, căderi de curent, Securitate, PCR…Ceauşescu. Le-am ghicit poate în primii ani de după căderea regimului, dar cu siguranţă nu în totalitate şi la fel de sigur nu e acelaşi lucru. E ciudat să citeşti că în locul unde jucai tu pase-pase-gol şi dădeai cu portofelul după suprize stăteau nişte băieţi în trench-coat-uri urmărind atenţi mişcările unui nene bărbos - pericol social.
Ştiţi cum e - de fiecare dată când treci printr-un eveniment neplăcut ai tendinţa de a exclude din memorie amintirile care-ţi fac rău, care te înspăimântă… Voi proceda la fel şi eu, în cazul acestei cărţi. Sigur, merită trecute în revistă toate încălcările flagrante ale drepturilor omului, toate nedreptăţile prin care a trecut acest om pentru a trimite o (simplă) scrisoare de solidarizare cu protestul unor oameni aflaţi de aceeaşi parte a cortinei. Nu are rost, însă. Puteţi descoperi aceste întâmplări citind singuri cartea. Eu voi aminti doar episoadele amuzante.
Exact ca în comediile cu şpioni care citesc ziarul cu două gaurele pentru ochi pentru a urmări mai bine suspectul, aşa stăteau securiştii în faţa blocului, bine camuflaţi după “Sportul”. Oare nu e nimic suspect ca atunci când cobori din bloc să dai de un parking plin de ziare deschise? Să le spună şi lor cineva că trage la ochi… Găsiţi episodul aici la pagina 96. Aş fi vrut să dau paste, dar nu merge.
Seară de Kojak, o bucurie pentru telespectatorul anului ‘77. Bătaie târzie în uşă. “- Să traiţ’ dom’ Paul, am venit şi io să semnez.” Un tip bine construit, trăsnind a băutură , vrea să semneze scrisoarea fără a o citi. El ştie una şi bună - Goma dă paşapoarte pentru semnatari şi vrea şi el că e sas din Sibiu şi… Episodul este nu este atât de vesel în desfăşurarea evenimentelor, dar luând seama că totul s-a terminat cu bine putem să zâmbim văzând cu ce fel de personaje colabora Securitatea. În cazul de faţă, boxerul Horst Stumpf. Partea lui de poveste aici, iar fragmentul scriitorului aici, pagina 205 - penultimul alineat.
După o convorbire telefonică, o greşeală tehnică a securiştilor menţine aparatul încă legat la linia urmărită. Savuros fragmentul şi răspunsul scriitorului într-o convorbire care nu există. De ce? pentru că Securitatea nu i-a ascultat niciodată telefonul lui Goma. pag 153 NĂSTRUŞNICA ÎNTÂMPLARE.
Cred că ajung aceste sublinieri pentru a vă deschide gustul. Nu vă spun mai multe pentru a nu strica plăcerea lecturii.
M-a mirat că un astfel de volum este deosebit de …beletristic. Ignorând realismul acestor evenimente rămâne o carte extrem de bine scrisă. Mă aşteptam la multe date, la un ton reţinut, la o prezentare mai mult istorică, dar nu e aşa. Te ţine legat de scaun, te înfioară, te enervează, te face să te gândeşti la schimbarea acestei ţări. Te duce cu gândul la sacrificiu. Un om care mai fusese închis şi în ‘56, în urma protestului studenţilor, are curajul de a protesta din nou împotriva regimului autoritar. Am auzit deseori fraza “Nu puteai mişca, aveam un loc de muncă, o familie…”. Iată că în aceleaşi condiţii cineva a reuşit “să mişte”. A reuşit să ţină piept securiştilor, a avut curajul de a intra din nou în închisoare şi mai mult, a redactat acest volum cu talent reuşind să păstreze intacte toate acele amintiri.
Nota subiectivă: 4/5
Din aceeaşi serie:
Bazar bizar - Radu Paraschivescu
Lituma în Anzi - Mario Vargas Llosa
