“Pai, sa pun aici numele celor premiati la Concursul de poezie. Cu texte cu tot. Adica fiecare cu un poem. Daca vreti si motive pentru ce au fost premiate textele lor, ar fi interesant sa le cereti.
Sectiunea elevi:
Mentiuni: Claudia Partag (Liceul “Sf. Sava” ), Ana Costiniu ( Colegiul National Bilingv “George Cosbuc”);
Premiul III - Diana Pavlenco ( Scoala Centrala)
Premiul III - Cristina Stancu (Colegiul National “Mihai Eminescu”)
Premiul II - Ioana Mihalache ( Colegiul National “Mihai Eminescu”)
Premiul I - Irina Dumitrescu ( Liceul “Cervantes”)
Sectiunea studenti:
Mentiuni: Raluca Fenesan ( Facultatea de Drept ), Sergiu Vasile (Facultatea de Limbi si Literaturi Straine ), Roxana Sahanagiu ( Facultatea de Litere);
Premiul III - Emilia Bucur ( Facultatea De Stiinte Politice)
Premiul II - Alexandra Tomsa ( Facultatea de Limbi Straine)
Premiul I - Amalia Trepca ( Facultatea de Litere).
In afara de mine, textele au fost vazute la aceasta editie si de poeta Simona Popescu”
Nina Vasile
Vom publica treptat toate poeziile care au obţinut un premiu sau o menţiune pentru a ne asigura că fiecare dintre ele e citită…
Iată primele poezii de la ambele secţiuni:
Irina Dumitrescu Liceul “Miguel Cervantes”
Periodic
Beau aer mut si rece odata cu restul
Cu toate fiintele
Care exista,
Sau pur si simplu se misca.
Beau aer din paharul clatit prost
De mine sau de altii
Care respira.
Vibrez de viata, tampita malfunctiune,
Scap de anost.
Amalia Trepca - Facultatea de litere
Neîndurare
îngălbenită de zi,
noaptea creez stafii
care să îmi semene.
le fac lungi şi sfioase
le ţes din bumbacul
din visul de azi-noapte
şi el second-hand.
le dau vocile mele toate
să îşi îmbrace trupurile naive şi goale
sa le poarte apoi
lasciv prin oraş.
ne aşezam pe câte-o bancă, iar eu, trudită,
le privesc pe ele cum strălucesc,
cum îmi zâmbesc
argintiu,
si le ascult
plângându-le
- prea grele să le pot căra în mine
ca pe-un plus
ca pe-un pumn de vitamine.
topite,
cer îndurare
iar eu cer iertare
dar mor prea repede laolaltă
la intrarea în scară
lăsându-mă singură si murdară
săracă c-o zi.
în direct
cheia s-a întors
în buricul
nopţii
în abdomenul tău plat
acum ticăi
tic - tac
de-acum eşti tu şi
cablurile de curent
privite de la etaj
tu şi toti care vin
sa vadă flămânzi
emisiunea vietii tale
- cu transmisiuni
în direct
în care-i asiguri
că-ţi merge ok
cum ai să spui
că ai
un ventricul
defect -
tu şi toate petele astea
tot mai greu
de îndepărtat
tu şi vecinul beat
plus ochiul saşiu
care se uită
la lupta ta
cu coşmarul
în pat
tic - tac
Toate casele în care aş vrea să locuiesc
merg pe stradă şi mă uit la toate casele în care aş vrea să locuiesc
mă gândesc la toate ţările în care aş putea să mă stabilesc
enumăr toate mizeriile vietii pe care aş putea să le înfrumuseţez, naivă
cânt încet melodia care îşi mai aduce aminte de mine din căşti
pe care-aş vrea să o audă toţi cei care trec.
să le arate ea ferestrele
în dosul cărora mi-ar plăcea să petrec
câteva minute pe zi.
să le spună şi de ce.
să vrea şi ei apoi să treacă prin toate camerele astea străine,
să stăm la rând,
să avem grup pe yahoo
să asteptam spunând bancuri in frig
povestind ce-am văzut.
de fiecare dată când cineva ar descoperi un loc
ne-am îmbraţişa exact ca doua geamuri care se închid.
de fiecare dată când ne-am certa
ne-am căi în dosul unor draperii de nedespărţit.
la un balcon scorojit, la un etaj şapte
unde compun două minute pe zi,
- cât trece lumina prin muşcate -
iese acum o bătrână
şi-mi pare că flutură
o cerere-n mână.
Postat in Diverse, Evenimente BMB



