Iată-le şi pe ocupantele locului al II-lea.

Alexandra Tomşa - Facultatea de Limbi Străine

Domnisoara “Amour Toujours” sau Balada Fetei de Toamna

Asa cum mergeai pe strada, fata frumoasa,
Impreuna cu obrazul-femeie si obrazul copil,
Ma gandeam ca am sa te iau cu mine intr-o zi
Sa vezi sarbatorile barbatilor vitregi.
Asta fac ei, dupa ce v-au pierdut la loterie
Sau intr-unul din cosurile de gunoi…
De dimineata, de cand v-ati descompus
Din pijamaua prea mare
Cauta sa va retina in nari mirosul de culcare.
Dar nu te mai gandi la iubire!
Tu esti o fata de toamna, care
Se plimba pe strada de mana cu o geanta
Si pana la primavara mai e un pas…

Imi aminteam cat am tinut sa ajung
La femeile de pe raftul de sus,
Cand te aveam atat de “la-ndemana”
Colindand prin borcanul meu de dulceata.
Nu te mai gandi la iubire si declaratii!
Tu esti inca fata de toamna
Si pana la primavara mai e un pas…
Imi spuneai, mergand pe strada
De mana cu o geanta,
Ca esti credincioasa de cand copilaria
S-a topit, sugrumata pe sub
Neglijeuri si dresuri de matase.
Atunci scoate-ti din cap povestea “amour toujours!”
Barbatii nu sunt de post, barbatii sunt “de dulce.”
Inarmati intotdeauna cu batiste imaculate
Incearca sa adune la loc tot ce-a mai
Ramas in pijamaua prea mare.
Spun ca e numai al lor mirosul unei
Femei inainte de culcare.
Dar acestea nu sunt lucruri pe care ai vrea
Sa le cunosti, domnisoara “Amour Toujours”.
Tu vei ramane o fata de toamna,
Silita sa adulmeci sarbatorile barbatilor vitregi,
Caci pana la primavara mai e un pas…

Dimineata devreme
Dimineata devreme ma trezeste fosnetul de asternuturi citite in ajun.
Eu si iubita mea ne scriem jurnalul fericirii pe trupuri.
Deschid ochii, o privesc indelung:
E naufragiata pe cealalta jumatate a patului. –
- O Robyn Crusoe somnoroasa, imblanzind o insula intreaga in vis.

Jurnalul nostru nu este complet…
Cand o sa-mi citeasca sufletul – prin ochelarii ei aurii si total nepotriviti,
Atunci jurnalul fericirii noastre se va sfarsi…undeva prin 2600,
Cand, batrani si indragostiti, ne vom transforma
Eternitatea in animal de casa.

Noi ne privim in ochi ca-n doua oglinzi.
Ne iubim in oglinda ca doi copii, care joaca sotron pe Magheru.
Fericirea noastra, o consumam cu un polonic imens, ca pe o farfurie de supa calda.
Suntem flamanzi unul dupa altul.
Iubita mea este un cantec de leagan,
Pe care viata mi-l fredoneaza dimineata devreme.
Iubita mea nu are sfarsit…o devorez in frumoasa mea nebunie.
Sunt un naufragiat fericit pe trupul iubitei mele,
Ce se va transforma intr-un festin.

Dimineata devreme ma trezesc, imi sarut iubita cea fara sfarsit,
Dau drumul la dus – soarele imi curge pe piele.
Soarele imi sterge de pe trup ultima pagina din jurnalul fericirii
Scris impreuna cu iubita mea aseara.
Sunt un Robinson Crusoe bolnav si mut…
O astept sa vina calare si sa-mi invinga singuratatea.
“Da-mi mana ta, iubito,ale mele sunt strivite de emotie!..”

Lory
Mi-ai promis ca n-o sa murim Lory!
Dezbracati de suflete, abandonati in strada…
Incurcam circulatia secundelor..
Impiedicam navetistii sa ajunga in statia “timp”.
Suntem orfani de viata, Lory!
Moartea ne bate sufletele la pielea goala
Cu o nuia luuuuuuuungaaa…cat o clipa,
Pana cand ne lasa pe inima dungi.

Ma ustura inima,Lory
Suntem dezbracati de suflete, asa cum
Mi-ai promis ca n-o sa murim niciodata.
Tocmai ti s-a dus firul de la ciorap…

Te parasesc,Lory!
Vei creste, te vei transforma in toamna,
Iar eu,strivit sub batranetea mea, am nevoie de o doamna
Care sa-mi scoata umbra la plimbare.
Te parasesc, Lory!
Din banii primiti pe versurile mele
Imi cumpar un cric si un volan
Si am sa trec pe rosu prin lacrimile tale.

Ioana Mihalache - Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Pentru Samyro
Vreau să scriu şi eu,
zilele,
ca tine,
să le decpuez din privirea mea,
să mă dezgust,
cu cafea neagră,
şi cu mâna verde,
şi gata.
Şi dup-aia,
să mă tragă dintr-o pălărie,
la ora de istorie,
iar sub mine
să lipească încet:
“Viaţa începe în Transilvania”
Apoi am să mă dezbrac,
la fel ca tine,
o să mă sui pe un munte,
la fel ca mine,
şi acolo o să se termine totul
între mine şi ei,
fără să le las, din milă,
pradă de război.
Tu şi cu mine
nu suntem ai lor;
pentru ce să te îmbraci în negru,
când tu ai băut cafea
cu Macedonski,
din care mie nu-mi mai rămâne
decât să dau teză,
mâine?
Uite că m-ai făcut să scriu iar poezii,
că numai voi mă mai faceţi să scriu poezii,
că numai voi aţi mai fost decupaţi aşa
din istorie
şi sub voi au lipit flăcări
multe
şi negre
cu mâna verde de ură…
Mulţumesc că m-ai făcut să scriu poezii.
aş vrea să te cunosc
şi să beau cafea cu tine,
să purtăm pălării
şi să stăm dezgustaţi,
până mâine
când o să putem lipi în jurul nostru,
fără milă,
cuvinte dezbrăcate:
“Viaţa începe aici”.

Your response: