Emilia Bucur - Facultatea de Ştiinţe Politice

Cuvinte de punctuaţie…
( simplificare… )

Punctez cu vârful acului de ceas tălpile tale pe coapsele mărilor,
Şi pasul tău capătă formă pentru prima oară…
Este ca prima ta naştere din umerii apelor,
Când s-au materializat păsările din nisip şi lumină solară…
Este prima ta zi când simţi zvâcnirea fiinţei în artere…

3.08 minute
În bezna capilarelor celulele răscolesc gânduri
Ce coboară din tâmple până la glezne prin ochiurile plasmei …
Orga de lumini din fereastră mimează şerpuirile mişcării pe parchet,
Mai sunt sute de minute până cade Apocalipsa din arborele pârguit,
Împrăştiind muşchi de fruct şi viermi pe culturi şi recolte,
Rugile noastre răzbat dincolo de un deşert, se insinuează printre aţele nisipului,
Ecoul lor tulbură craterele acvatice, sunt sub cer dar şi sub adânc…
Oglinzile în care ne privim intenţiile se zbuciumă…
Nu există atâta omenie…
Noaptea se răstoarnă de pe bolţi pe verandă unde respiră halucinant,
Câinii îi calcă umbra, Unii îşi scutură praful pe obrazul ei,
În haosul timpului abia ne mai numărăm paşii pe coastele lunilor
Secvenţele Lunii se repetă ciclic pe tablele de aluminiu de pe umerii noştrii
Şi minutele se rostogolesc pe bulgări de fum în Valea Pierderii…
Diana Pavlenco - Şcoala Centrală
Catifea şi mătase

Delicat îţi şade trandafirul după ureche, domnişoară!
Păcat că spinii îţi intră în pielea urechii surde.
Mi-ai spus că lumea se învârte
în jurul rochiei tale albe de voal.
Cum de mereu pari inocenţa întruchipată
Prin prisma ochilor tăi de sticlă fumurie?
domnişoara mea are pielea albă de mătase
Şi părul lung.
Îi place să creadă că îşi croşetează viaţa
De una singură.
Cu fire din creştetul capului.
Se ascunde adesea după evantaiul din pene de păun
Pe care l-a primit de la mama ei.
Are chip de păpuşă
De aceea o pieptănam spunându-i că am să-i construiesc
Cândva
O casă numai a ei
Cu pereţi de sticlă.
Pe dânsa nu o doare lumea de afară
Ea are doar catifea şi mătase.
O admiram seara în oglindă;
Îi priveam pieptul gol, perfect şi talia subţire
mi-ar fi plăcut să mă transform în ea
să o fac să o doară
neputinţa asta de a iubi altceva
decât pe sine insăşi.

Cristina Stancu - Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Esti tu

umerii cad pe ai mei stratul de
pudra gros acopera ca un sac in care
ma strangi sub talpi si iesi la suprafata
respirandu-mi
praful din buze , de pe coate
strangi, le aduni,
aici ? O mana departe
ruleaza usor pielea in mici bucati de samburi uscati
ne strangem palmele in afara.
Vino, o sa auzi tot

randuri

Foi intinse ca sa scrii
ceva ce nu sti inca
sa cari in brate.
coloram, ne umezim frunze de
stejar moi pentru mai tarziu cand
vom avea nevoie .
Sa intindem mainile
sa mestecam coaja de paine.

Randuri scrijelite pe brate
cu varful creionului
tu le lipeai pe coate, pe incheieturi
randuri din gauri incrustate la nastere
pe genunchi
fraze scurte ca sa nu te uiti nemiscat.

Cadavrul inca se povesteste.
Noi il citim,il traducem bucata cu bucata
ii memoram talpile .

Your response: