…E mai mult o stare de comă. Şi eu şi amicul Krossfire am abandonat acest blog în principal din lipsă de timp şi ne cerem scuze. Culmea, avem mai mulţi vizitatori acum decât atunci când mai şi scriam ceva.

Promit că revenim odată cu primăvara cu o nouă campanie şi cu noi idei! Salutare!

Dalic

Ediţia a II-a a cenaclului hyperliteraturii vă propune duminică, 2 decembrie, de la orele 16:00, în clubul ţăranului ( de la muzeului ţăranului român –Piata Victoriei) o nouă seară de cultură.

Primul invitat al serii va fi Răzvan Tupa care va proiecta câteva din lucrările sale video, dat fiind că data trecută din motive tehnice a absentat această parte a cenaclului. apoi, împreună cu Andrei Ruse, se va dezbate problema sau effectul secundar al acestui nou tip de literatură care începe să se dezvolte tot mai mult, în special la noi pe hyper ( vorbind de românia, bineînţeles ). de asemenea proiecţii de videopoeme din străinătate ( Bukowski & more… surprize ).

A doua parte a serii va consta în lecturile a trei autori de pe blogul hyperliteraura : Gelu Diaconu, Bogdan Ioda ( anunţat cu Ilieş Gorzo ) şi Cătălina George.

Moderator va fi sorin despoT

Iată şi ultima serie de poezii - menţiunile concursului de poezie organizat de Nina Vasile şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Menţiunea specială “Ideal” s-a bucurat şi de ilustrarea Nadiei. Voila!

Raluca Feneşan - menţiune specială
Ideal

De pe-un vârtej de nalbă,
Rotund ca bobul spumii,
Porni mărunta gâză
Să afle taina lumii.
“S-o iau la dreapta” - îsi spuse;
“Ba nu, în sus e nimerit!”
(Căci mult crezând în vise,
Pe dos că-i drept a chibzuit.)
Astfel, sărind sprinţară
Direct pe-un bob de mură,
Potecă mândră alese:
Spre regele Răsură.
-Opreşte-te, surată,
Se-ncumetă albina,
Că tare aspru-i drumul
Şi tocmai sus, lumina!
Dar gâza, ne-mpăcată
În al dorinţei chin,
Se îndârji ‘nainte
Şi nimeri într-un spin.
De pe-un vârtej de nalbă,
Rotund ca ochiul spumii,
Pornise mica gâză
Să afle taina lumii.

Claudia Partag - menţiune
Acum aici şi oriunde

Soarele abia însorit pe cer, cer abia senin si limpede ca mintea dimineaţa.
Într-o văgăună de nori
Departe de zori
Arde-o fâşie de cer
Pătimind în întuneric feeric
Luna ca un curier atârnat-o pălărie
Stă în cuier.
Ana Costiniu - menţiune
Tăcere sau furtună

Stelele sclipesc, felinare te ghideaza
Prin intuneric.
Deodata, cu o mana nevazuta,
Viata trage inapoi tot ceea ce ii apartine:
In locul stelelor arunca nori si fulgere,
Iar cerul incepe sa picure fericire moarta
din ranile universului.
Un vis moare sub impactul
unor vorbe aruncate tarziu.
Tacere.
Intunecata si apasatoare,
ca un raspuns al adevarului vesnic,
tacerea invaluie pana si ultimul gand.
Trebuie sa fie sfarsitul lumii,
sa se opreasca timpul
si sa porneasca din nou
numai atunci cand natura
a renascut.
O clipa trece, si alta dupa ea,
in continuare inca o suta,
pana cand totul se reduce la somn.
Mult prea adanc pentru a te putea trezi,
dar prea zbuciumat pentru a putea uita.
Retraiesti bucuria
si calmul nestapanit
al furtunii tale.

Sergiu Vasile - menţiune
Peronul trei

seara vine ca o piatrã care macinã cãldura,
con de umbrã dat de-a dura
când se clatinã cãldura,

la peronul trei, batista mângâie prin clipa goalã
legãtura irealã
dintre noi şi gara goalã,

sãlile de aşteptare n-au pe cine sã aştepte,
paşii presãraţi pe trepte
vor s-adaste, vor s-aştepte,

la peronul trei, trei ceasuri s-au oprit cerând iertare,
trenul tãu e-nfipt în zare,
între iarnã şi iertare,

nu mai sunt pãpuşi de sârmã, nu mai sunt batiste-n garã,
alte trenuri, mâine searã,
ca ecou din altã garã,

la peronul trei, pe unde au înţepenit secunde,
frigul nopţii se ascunde
de frigul dintre secunde

de când ai pornit în goanã cãtre nu se ştie unde.
Roxana Sahanagiu - menţiune
În umbră

Podul e în umbră şi ceaţă,
Ca o fărâmă de pământ –
Pierdut, înghiţit de curenţi, fără cale spre viaţă;
Glasuri sinistre bântuie crengile.
Îţi par poate goale, dar sunt pline,
Cu boabe de lumină. Nu, nu e divină,
Sunt doar creaturi, doar ochi de jivină.
Parcă mocneşte un foc undeva, dar nu aici.
Şi joacă umbre, se agaţă una de alta,
Chiar lângă mine …
Un fior m-atinge pe spate,
Mă scutur, îi dau coate,
Îmi vâjâie capul, m-aplec peste pod.
Parcă mi-a sărit umbra în apă;
Suflul îmi scapă.
Mă-ntreb – oare mai vii?
Cât să mai stau aici?
Mă vrei sau nu printre vii?
Căci nu mă vrei printre morţi; sau mă vrei?
Te-aş chema, dar nu am cum.
Nimicul mă aşteaptă dincolo, pe drum,
Dincolo – în apă şi pe pământ.
Mai aştept mult?
Mai aştept mult …
Mai aştept … mereu …
Singurătatea şi eu.

Neil Gaiman. Va spune ceva numele asta ? Englezilor le spune cu siguranta. Un autor de romane grafice si literatura in general usor, Neil Gaiman a dat lovitura publicistic in 1998 cu romanul Stardust (Pulbere de stele), ilustrat de Charles Vess , pentru ca ulterior, in 2007, sa dea lovitura si cu filmul bazat pe aceasta carte.
Aici voi trata exclusiv cartea ,reeditata recent la editura Tritonic. Un prim aspect care m-a deranjat la varianta Tritonic a fost lipsa ilustratiilor din carte. Evident, pentru un pret de 14RON (18 RON in librarii) nu stiu la ce te poti astepta, dar macar din cand in cand, o redare alb negru a ilustratiilor genialului Vess ar fi mers. Al doilea aspect care irita profund este coperta, care iti ofera o scena din ecranizarea filmului, o ecranizare buna, dar care sufera de problema oricarei adaptari : limiteaza imaginatia. Mai rau, editorii se lauda cu aceasta coperta. Multe carti scrise dupa filme preiau imagini din filmul efectiv, fapt care ar putea indica necunoscatorilor ca ”Pulbere de stele” a fost scris dupa film, nu invers.
Daca tot am inceput in nota asta ar fi ceva sa enumar si restul de minusuri din varianta Tritonic. Primul ar fi biografia autorului. Nu stiu cine s-a gandit sa scrie ”Daca dati search pe Google dupa numele Neil, va aparea autorul” dar cu siguranta nu are ce cauta intr-o editura. Acele trei sferturi de pagina sunt pline de aberatii - pana si wikipedia e mai la obiect. O alta problema ar fi traducerea in sine : Nu pare unitara. Daca in anumite momente textul curge si devine imersiv in altele regasim propozitii simple (in sens gramatical : subiect + predicat) , discrepante in dialog si ce e mai rau : traduceri aproximative. Vorbim de o carte plasata intr-un univers fantasy, da ? Prin urmare, ma astept ca cel care o traduce (in cazul nostru domnul Liviu Radu) sa aiba putin habar despre ce se intampla intr-un astfel de univers. In explicatiile lui gasim termenul ”wyrm”, un termen nordic pentru europeanul ‘dragon’ explicat in nota de subsol ca fiind ”un sarpe mare zburator” sau ”un dragon care nu scoate flacari” (doua explicatii diferite la acelasi termen). Ok, poate omul a jucat cateva RPG-uri la viata lui insa asta nu cred ca l-ar fi impiedicat sa cerceteze putin autorii dinaintea lui Tolkien.
Acum, sa trecem peste supararari si sa revenim la Pulbere de Stele. Asa cum am precizat, cartea este plasata intr-un univers pre-Tolkien, un univers in care Fairy, ”tinutul zanelor” este populat mai degraba de inorogi, spiridusi, zane si goblini decat de elfi, orci si hobiti. Din pacate, traducerea iar face niste gafe si reuseste sa introduca niste rase care nu trebuiau sa fie acolo. Cum o parte din actiune are loc in lumea ”noastra”, Neil Gaiman a simtit nevoia sa dea niste repere temporale precise amintind cateva personalitati ale epocii. Astfel, actiunea incepe in jurul anului 1839, in preajma unui targ ce avea loc odata la noua ani in satul Wall.
Satul Wall, asa cum ii spunea si numele reprezenta un ultim zid, un portal intre lumea noastra si tinutul Fairy, un tinut definit prin sintagma ”toate taramurile pe care exploratorii si oamenii de stiinta s-au chinuit sa demonstreze ca nu exista”. Tatal protagonistului , Dunstan Throne, are o aventura cu una dintre servitoarele unei vrajitoare venite in targ, ca urmare nascandu-se eroul romanului, un personaj numai pe jumatate uman. Firul epic principal incepe odata cu maturizarea acestuia.
Pe scurt : Tristran Thorne, personajul principal, incalca regulile comunitatii din care facea parte si pleaca in cautarea unei stele cazatoare pentru a o aduce fetei de care se indragostise, bogata Victoria. Evident ca pe parcursul calatoriei (initatice, daca liceeni nostri doresc) se intampla o serie ciudatenii, ciudatenia cea mai mare fiind chiar natura stelei cazatoare, care in tinutul Fairy nu era doar o bucata de metal stelar. Nu voi detalia mai mult actiunea, nici macar la nivel general, pentru a nu rapi din placerea cititului.
Nuanta de basm modern a romanului este excelent redata. Tind sa subliniez ideea de ”modern”. Personajele, umane sau nu, fac uneori sex, ‘’se pisa” nu ”isi fac nevoile” si nu au acel patetism in replici pe care-l intalnim in povestirile clascie.
In roman gasim o pleiada de personaje inovative, de la fantomele unor urmasi la tronul Stormholdului (cea mai puternica cetate din regiune) pana la un capitan de vas celest iesit la vanatoare de fulgere. Greseala lui Gaiman pare a fi faptul ca nu acorda foarte multe importanta acestor personaje si in multe locuri nici actiunii. Intalnim pasaje si in cartea originala in care se trece mult prea usor peste intamplari care l-ar fi incantat pe cititor. Autorul probabil s-a bazat foarte mult pe ilustratie si a neglijat anumite pasaje. Cum editia in romana nu beneficiaza de asa ceva, va trebui sa ne lipsim de cateva parti interesante.
Ca in orice roman fantasy se insista mai mult pe  actiune decat pe personajele efective, caracterul acestora fiind dedus strict din actiuni. Autorul nu abuzeaza de creaturi fantastice desi cartea iti da impresia clara ca ele ‘’sunt acolo”.
Pe scurt : o carte relaxanta, un basm modern care merita citit pentru ca, nu-i asa.,mai avem nevoie si de basme !

Ecranizarea pare sa fi reparat cateva dintre greselile lui Gaiman, respectiv detalierea unor actiuni si accentuarea personajelor secundare. Distributia este excelenta, Robert DeNiro, Michelle Pfeiffer si Peter O’Toole tronand pe afis. Din pacate, filmul sufera si el la capitolul actiune, scenaristii bagandu-si puternic nasul in povestea deja bine conturata a cartii. Cel mai bine se observa acest detaliu la inceputul filmului insa despre asta intr-un alt post…

P.S : Voi reveni in scurta vreme cu recenzia pe larg a filmului, pentru comparatie… 

”Funny, I guess” este un videopoem , semnat Andrei Ruse, de partenerii de la Hyperliteratura.

Emilia Bucur - Facultatea de Ştiinţe Politice

Cuvinte de punctuaţie…
( simplificare… )

Punctez cu vârful acului de ceas tălpile tale pe coapsele mărilor,
Şi pasul tău capătă formă pentru prima oară…
Este ca prima ta naştere din umerii apelor,
Când s-au materializat păsările din nisip şi lumină solară…
Este prima ta zi când simţi zvâcnirea fiinţei în artere…

3.08 minute
În bezna capilarelor celulele răscolesc gânduri
Ce coboară din tâmple până la glezne prin ochiurile plasmei …
Orga de lumini din fereastră mimează şerpuirile mişcării pe parchet,
Mai sunt sute de minute până cade Apocalipsa din arborele pârguit,
Împrăştiind muşchi de fruct şi viermi pe culturi şi recolte,
Rugile noastre răzbat dincolo de un deşert, se insinuează printre aţele nisipului,
Ecoul lor tulbură craterele acvatice, sunt sub cer dar şi sub adânc…
Oglinzile în care ne privim intenţiile se zbuciumă…
Nu există atâta omenie…
Noaptea se răstoarnă de pe bolţi pe verandă unde respiră halucinant,
Câinii îi calcă umbra, Unii îşi scutură praful pe obrazul ei,
În haosul timpului abia ne mai numărăm paşii pe coastele lunilor
Secvenţele Lunii se repetă ciclic pe tablele de aluminiu de pe umerii noştrii
Şi minutele se rostogolesc pe bulgări de fum în Valea Pierderii…
Diana Pavlenco - Şcoala Centrală
Catifea şi mătase

Delicat îţi şade trandafirul după ureche, domnişoară!
Păcat că spinii îţi intră în pielea urechii surde.
Mi-ai spus că lumea se învârte
în jurul rochiei tale albe de voal.
Cum de mereu pari inocenţa întruchipată
Prin prisma ochilor tăi de sticlă fumurie?
domnişoara mea are pielea albă de mătase
Şi părul lung.
Îi place să creadă că îşi croşetează viaţa
De una singură.
Cu fire din creştetul capului.
Se ascunde adesea după evantaiul din pene de păun
Pe care l-a primit de la mama ei.
Are chip de păpuşă
De aceea o pieptănam spunându-i că am să-i construiesc
Cândva
O casă numai a ei
Cu pereţi de sticlă.
Pe dânsa nu o doare lumea de afară
Ea are doar catifea şi mătase.
O admiram seara în oglindă;
Îi priveam pieptul gol, perfect şi talia subţire
mi-ar fi plăcut să mă transform în ea
să o fac să o doară
neputinţa asta de a iubi altceva
decât pe sine insăşi.

Cristina Stancu - Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Esti tu

umerii cad pe ai mei stratul de
pudra gros acopera ca un sac in care
ma strangi sub talpi si iesi la suprafata
respirandu-mi
praful din buze , de pe coate
strangi, le aduni,
aici ? O mana departe
ruleaza usor pielea in mici bucati de samburi uscati
ne strangem palmele in afara.
Vino, o sa auzi tot

randuri

Foi intinse ca sa scrii
ceva ce nu sti inca
sa cari in brate.
coloram, ne umezim frunze de
stejar moi pentru mai tarziu cand
vom avea nevoie .
Sa intindem mainile
sa mestecam coaja de paine.

Randuri scrijelite pe brate
cu varful creionului
tu le lipeai pe coate, pe incheieturi
randuri din gauri incrustate la nastere
pe genunchi
fraze scurte ca sa nu te uiti nemiscat.

Cadavrul inca se povesteste.
Noi il citim,il traducem bucata cu bucata
ii memoram talpile .

Iată-le şi pe ocupantele locului al II-lea.

Alexandra Tomşa - Facultatea de Limbi Străine

Domnisoara “Amour Toujours” sau Balada Fetei de Toamna

Asa cum mergeai pe strada, fata frumoasa,
Impreuna cu obrazul-femeie si obrazul copil,
Ma gandeam ca am sa te iau cu mine intr-o zi
Sa vezi sarbatorile barbatilor vitregi.
Asta fac ei, dupa ce v-au pierdut la loterie
Sau intr-unul din cosurile de gunoi…
De dimineata, de cand v-ati descompus
Din pijamaua prea mare
Cauta sa va retina in nari mirosul de culcare.
Dar nu te mai gandi la iubire!
Tu esti o fata de toamna, care
Se plimba pe strada de mana cu o geanta
Si pana la primavara mai e un pas…

Imi aminteam cat am tinut sa ajung
La femeile de pe raftul de sus,
Cand te aveam atat de “la-ndemana”
Colindand prin borcanul meu de dulceata.
Nu te mai gandi la iubire si declaratii!
Tu esti inca fata de toamna
Si pana la primavara mai e un pas…
Imi spuneai, mergand pe strada
De mana cu o geanta,
Ca esti credincioasa de cand copilaria
S-a topit, sugrumata pe sub
Neglijeuri si dresuri de matase.
Atunci scoate-ti din cap povestea “amour toujours!”
Barbatii nu sunt de post, barbatii sunt “de dulce.”
Inarmati intotdeauna cu batiste imaculate
Incearca sa adune la loc tot ce-a mai
Ramas in pijamaua prea mare.
Spun ca e numai al lor mirosul unei
Femei inainte de culcare.
Dar acestea nu sunt lucruri pe care ai vrea
Sa le cunosti, domnisoara “Amour Toujours”.
Tu vei ramane o fata de toamna,
Silita sa adulmeci sarbatorile barbatilor vitregi,
Caci pana la primavara mai e un pas…

Dimineata devreme
Dimineata devreme ma trezeste fosnetul de asternuturi citite in ajun.
Eu si iubita mea ne scriem jurnalul fericirii pe trupuri.
Deschid ochii, o privesc indelung:
E naufragiata pe cealalta jumatate a patului. –
- O Robyn Crusoe somnoroasa, imblanzind o insula intreaga in vis.

Jurnalul nostru nu este complet…
Cand o sa-mi citeasca sufletul – prin ochelarii ei aurii si total nepotriviti,
Atunci jurnalul fericirii noastre se va sfarsi…undeva prin 2600,
Cand, batrani si indragostiti, ne vom transforma
Eternitatea in animal de casa.

Noi ne privim in ochi ca-n doua oglinzi.
Ne iubim in oglinda ca doi copii, care joaca sotron pe Magheru.
Fericirea noastra, o consumam cu un polonic imens, ca pe o farfurie de supa calda.
Suntem flamanzi unul dupa altul.
Iubita mea este un cantec de leagan,
Pe care viata mi-l fredoneaza dimineata devreme.
Iubita mea nu are sfarsit…o devorez in frumoasa mea nebunie.
Sunt un naufragiat fericit pe trupul iubitei mele,
Ce se va transforma intr-un festin.

Dimineata devreme ma trezesc, imi sarut iubita cea fara sfarsit,
Dau drumul la dus – soarele imi curge pe piele.
Soarele imi sterge de pe trup ultima pagina din jurnalul fericirii
Scris impreuna cu iubita mea aseara.
Sunt un Robinson Crusoe bolnav si mut…
O astept sa vina calare si sa-mi invinga singuratatea.
“Da-mi mana ta, iubito,ale mele sunt strivite de emotie!..”

Lory
Mi-ai promis ca n-o sa murim Lory!
Dezbracati de suflete, abandonati in strada…
Incurcam circulatia secundelor..
Impiedicam navetistii sa ajunga in statia “timp”.
Suntem orfani de viata, Lory!
Moartea ne bate sufletele la pielea goala
Cu o nuia luuuuuuuungaaa…cat o clipa,
Pana cand ne lasa pe inima dungi.

Ma ustura inima,Lory
Suntem dezbracati de suflete, asa cum
Mi-ai promis ca n-o sa murim niciodata.
Tocmai ti s-a dus firul de la ciorap…

Te parasesc,Lory!
Vei creste, te vei transforma in toamna,
Iar eu,strivit sub batranetea mea, am nevoie de o doamna
Care sa-mi scoata umbra la plimbare.
Te parasesc, Lory!
Din banii primiti pe versurile mele
Imi cumpar un cric si un volan
Si am sa trec pe rosu prin lacrimile tale.

Ioana Mihalache - Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Pentru Samyro
Vreau să scriu şi eu,
zilele,
ca tine,
să le decpuez din privirea mea,
să mă dezgust,
cu cafea neagră,
şi cu mâna verde,
şi gata.
Şi dup-aia,
să mă tragă dintr-o pălărie,
la ora de istorie,
iar sub mine
să lipească încet:
“Viaţa începe în Transilvania”
Apoi am să mă dezbrac,
la fel ca tine,
o să mă sui pe un munte,
la fel ca mine,
şi acolo o să se termine totul
între mine şi ei,
fără să le las, din milă,
pradă de război.
Tu şi cu mine
nu suntem ai lor;
pentru ce să te îmbraci în negru,
când tu ai băut cafea
cu Macedonski,
din care mie nu-mi mai rămâne
decât să dau teză,
mâine?
Uite că m-ai făcut să scriu iar poezii,
că numai voi mă mai faceţi să scriu poezii,
că numai voi aţi mai fost decupaţi aşa
din istorie
şi sub voi au lipit flăcări
multe
şi negre
cu mâna verde de ură…
Mulţumesc că m-ai făcut să scriu poezii.
aş vrea să te cunosc
şi să beau cafea cu tine,
să purtăm pălării
şi să stăm dezgustaţi,
până mâine
când o să putem lipi în jurul nostru,
fără milă,
cuvinte dezbrăcate:
“Viaţa începe aici”.

“Pai, sa pun aici numele celor premiati la Concursul de poezie. Cu texte cu tot. Adica fiecare cu un poem. Daca vreti si motive pentru ce au fost premiate textele lor, ar fi interesant sa le cereti.
Sectiunea elevi:
Mentiuni: Claudia Partag (Liceul “Sf. Sava” ), Ana Costiniu ( Colegiul National Bilingv “George Cosbuc”);
Premiul III - Diana Pavlenco ( Scoala Centrala)
Premiul III - Cristina Stancu (Colegiul National “Mihai Eminescu”)
Premiul II - Ioana Mihalache ( Colegiul National “Mihai Eminescu”)
Premiul I - Irina Dumitrescu ( Liceul “Cervantes”)

Sectiunea studenti:
Mentiuni: Raluca Fenesan ( Facultatea de Drept ), Sergiu Vasile (Facultatea de Limbi si Literaturi Straine ), Roxana Sahanagiu ( Facultatea de Litere);
Premiul III - Emilia Bucur ( Facultatea De Stiinte Politice)
Premiul II - Alexandra Tomsa ( Facultatea de Limbi Straine)
Premiul I - Amalia Trepca ( Facultatea de Litere).

In afara de mine, textele au fost vazute la aceasta editie si de poeta Simona Popescu”

Nina Vasile

Vom publica treptat toate poeziile care au obţinut un premiu sau o menţiune pentru a ne asigura că fiecare dintre ele e citită…

Iată primele poezii de la ambele secţiuni:

Irina Dumitrescu Liceul “Miguel Cervantes”

Periodic
Beau aer mut si rece odata cu restul
Cu toate fiintele
Care exista,
Sau pur si simplu se misca.

Beau aer din paharul clatit prost
De mine sau de altii
Care respira.
Vibrez de viata, tampita malfunctiune,
Scap de anost.

Amalia Trepca - Facultatea de litere

Neîndurare
îngălbenită de zi,
noaptea creez stafii
care să îmi semene.
le fac lungi şi sfioase
le ţes din bumbacul
din visul de azi-noapte
şi el second-hand.
le dau vocile mele toate
să îşi îmbrace trupurile naive şi goale
sa le poarte apoi
lasciv prin oraş.

ne aşezam pe câte-o bancă, iar eu, trudită,
le privesc pe ele cum strălucesc,
cum îmi zâmbesc
argintiu,
si le ascult
plângându-le
- prea grele să le pot căra în mine
ca pe-un plus
ca pe-un pumn de vitamine.

topite,
cer îndurare
iar eu cer iertare
dar mor prea repede laolaltă
la intrarea în scară
lăsându-mă singură si murdară
săracă c-o zi.

în direct

cheia s-a întors
în buricul
nopţii
în abdomenul tău plat
acum ticăi

tic - tac

de-acum eşti tu şi
cablurile de curent
privite de la etaj

tu şi toti care vin
sa vadă flămânzi
emisiunea vietii tale

- cu transmisiuni
în direct
în care-i asiguri
că-ţi merge ok
cum ai să spui
că ai
un ventricul
defect -

tu şi toate petele astea
tot mai greu
de îndepărtat

tu şi vecinul beat
plus ochiul saşiu
care se uită
la lupta ta
cu coşmarul
în pat

tic - tac

Toate casele în care aş vrea să locuiesc
merg pe stradă şi mă uit la toate casele în care aş vrea să locuiesc
mă gândesc la toate ţările în care aş putea să mă stabilesc
enumăr toate mizeriile vietii pe care aş putea să le înfrumuseţez, naivă

cânt încet melodia care îşi mai aduce aminte de mine din căşti
pe care-aş vrea să o audă toţi cei care trec.
să le arate ea ferestrele
în dosul cărora mi-ar plăcea să petrec
câteva minute pe zi.
să le spună şi de ce.
să vrea şi ei apoi să treacă prin toate camerele astea străine,
să stăm la rând,
să avem grup pe yahoo
să asteptam spunând bancuri in frig
povestind ce-am văzut.

de fiecare dată când cineva ar descoperi un loc
ne-am îmbraţişa exact ca doua geamuri care se închid.
de fiecare dată când ne-am certa
ne-am căi în dosul unor draperii de nedespărţit.

la un balcon scorojit, la un etaj şapte
unde compun două minute pe zi,
- cât trece lumina prin muşcate -
iese acum o bătrână
şi-mi pare că flutură
o cerere-n mână.

        Motivul pentru care ţin la intervale repetate să verific ultimele apariţii din colectia Cotidianul este simplu : Printre zecile de opere semi-anonime promovate pana în prezent, au mai scapat capodopere ale literaturii universale. În ultima serie de volume distribuite în cadrul campaniei, am reusit să descopar doua astfel de bijuterii : ‘’William Faulkner – Zgomotul şi Furia’’ şi ‘’Henry Miller- Tropicul Cancerului’’.
        Am decis să mă aplec putin asupra primei carţi, deoarece un alt roman al autorului, ‘’Lumina de august’’ mi-a marcat destul de puternic anii de liceu. După ce am inchis ‘Zgomotul şi Furia’ am realizat un fapt de altfel evident din primele pagini : Nu voi putea face o recenzie coerenta a acestei carţi fara să stric o parte din plăcerea cititului. Prin urmare, luati tot ceea ce citiţi în continuare ca pe un ghid, un indemn cel mult, în niciun caz ca pe o analiză în profunzime a cărţii, pentru că nu este vorba de aşa ceva.
       Daca ar fi să fac greşeala de a rezuma actiunea romanului as spune că este vorba despre declinul familiei Compton, o familie din sudul american (pentru care Faulkner are o obsesie) declin urmarit pe parcursul a treizeci de ani (18 ani sunt rezumati efectiv insa în prima parte exista referinte clare la trecut). Nimic mai plictisitor decat fraza pe care am enuntat-o. Practic, în cartea asta nu se intampla mai nimic, familia în cauza fiind deja destramata în momentul narararii. Ceea ce face ‘Zgomotul şi Furia’ un roman epocal şi pe Faulkner un scriitor de geniu este perspectiva. Tehnica folosita de autor nu este nemaintalnita insa naturaletea nararii şi multitudinea de simboluri o fac să devina inovatoare.
         Cele patru părţi ale romanului corespund cu patru perspective , numai una dintre acestea reuşind intr-adevar să clarifice relatiile dintre personaje şi să ofere raspunsul la intrebarea legitima a cititorului ‘Ce se intampla ?’. Prima perspectiva este ce a a lui Benjamin, fiul retardat al familiei Compton. Datorita faptului ca personajul nu pare să discearna intre prezent şi trecut şi datorita faptului ca editura Univers nu a binevoit să marcheze pasajele de amintire (asa cum am inteles ca se intampla în varianta Polirom) pria parte a romanului s-ar putea să va faca să il lasati din mână. Acţiunea se discerne dintr-o serie de replici, un dialog continuu, şi cum se foloseste în principal persoana intai vă trebuie puţină determinare pentru a trece de primele douazeci de pagini, mai ales daca nu il ‘’cunoaşteţi’’ pe Faulkner. Eu am avut tendinta asta avand în vedere ca editura (la banii astia, nu am oricum pretentii) a renuntat şi la cateva spatii libere şi a inghesuit mult prea mult text pe un format mic. Urmatoarele doua perspective sunt ale fratilor Quentin şi Jason, intelectualul şi avarul. Nu voi insista prea mult asupra relatiilor dintre personaje pentru ca ele tin loc de fir epic în multe fragmente. Ultima perspectiva, singura coerenta (în viziunea cititorului traditional) este a negresei Disley, servitoarea familiei. De remarcat este faptul ca autorul renunta aici la persoana I şi incearca să obiectiveze cumva noul narator.
            Am mentionat şi ca ‘Zgomotul şi Furia’ abunda în simboluri. În afara de simbolurile crestine, am ramas putin intrigat şi de misticul nasterii, care la autor nu are acea aura de renastere spirituala, ci mai degraba de destramare. Nasterile din cartile lui Faulkner (vezi ‘Lumina de august’) marcheaza intotdeauna finaluri de etape, responsabilizari bruste şi schimbari drastice de carcater. Daca un personaj feminin naste, cartea e clar ca va deveni mult mai interesanta.
            Nu stiu câte de mult ati inteles din ce am scris eu mai sus însa un lucru este cert : Cartea merita…trebuie citită.

 P.S : Iniţial Am facut greseala să ma apuc de ‘’Zgomotul şi Furia’’ ca de un roman usor, desi traisem experienta Faulkner. Nu repetati şi voi greseala…dedicati-i timp. Daca aveti versiunea Polirom, cu-atat mai bine.

Prin alte ţări cultura se promovează puţin mai bine decât la noi… ca sa citez pe altmarius “cu fum, de pe dealuri”. În ţara noastră e mai mult o chestie de interes. Dacă vrei…se poate! Pe internet, pe stradă, oriunde. Nu-ţi trebuie decât mesajul potrivit şi un public cât de cât deschis.
Problema instituţiilor de cultură de la noi sau mai bine zis, a celor care le conduc[din punctul meu de vedere, bineînţeles] e că nu înţeleg promovarea. Trăiesc încă după ideea eronată că singurul lor scop în viaţă este să existe şi că publicul beneficiar trebuie să simtă într-o zi, aşa dintr-o dată, o chemare aproape fiziologică de a se folosi de servicii, de a vizita, de a cunoaşte. Cultura nu e “cool” şi nu atrage oameni de vârsta mea pentru că nu e îmbrăcată în haine corespunzătoare. Din câte am observat, niciuna dintre marile instituţii de cultură nu se “coboară” la nivelul publicului, nu-i vorbeşte pe şleau. Noi ne adresăm tinerilor - ne este mult mai uşor pentru că avem şi vârsta corespunzătoare. Din păcate, oricât de mult s-ar fi muncit la site-ul bibliotecii pe care o reprezentăm prin acest blog, rezultatul nu este mulţumitor. Ce scrie acolo este potrivit pentru un compendiu, pentru o carte, dar nu pentru www. Şi la fel de din păcate este modul cel mai uşor de a speria un tânăr care vine să se intereseze despre această instituţie. Nu vreau ca mesajul să-mi fie interpretat ca unul răutăcios. Am cele mai bune intenţii şi nu “înjur” pe nimeni, pur şi simplu spun că e puţin loc de mai bine.

Sunt şi cazuri foarteextremdefericite! Muzeul ţăranului român a avut o campanie foarte tare! Antipa de asemenea s-a promovat într-un mod foarte inteligent! Şi celor care cred că e ciudat să vezi panouri publicitare cu Opera Naţională Bucureşti…nu e! Butonând prin blogroll am găsit pe Pro Libro filme pentru promovarea lecturii în Spania. Gata cu vorbăria…voila!